ADHD (sindromul de deficit de atentie si hiperkinezie) sau sindromul hiperkinetic conform ICD este una dintre cele mai frecvente tulburari la populatia generala de copii si adolescenti. Baietii sunt de 3-5 ori mai afectati decat fetele.

   ADHD se caracterizeaza printr-un pattern persistent de comportamente ce dureaza peste sase luni si care se manifesta prin urmatoarea triada de simptome: hiperactivitate, impulsivitate si dificultati de atentie, care includ lipsa persistenta de implicare in sarcinile atribuite si un grad crescut de distractibilitate.




    Factorul responsabil pentru ADHD nu este cunoscut, desi exista dovezi puternice conform carora genele ar juca un rol important. Se vehiculeaza si ipoteze etiologice conform carora alergii alimentare, abilitati parentale slabe, otravire cu plumb, dereglari hormonale sau petrecerea ingelung a timpului in fata calculatorului sau televizorului, insa acestea nu au funtamenare stiintifica (Eli Lilly, 2005, Barkley,1998).

    Comorbiditatile comune ale ADHD include tulburari de invatare, tulburarea de opozitie, depresia, depresia bipolara, tulburarile de anxietate, tulburarea ticurilor, sindromul Tourette si Sindromul Asperger (Barkley, 1998, NIMH,2006).

    Studii recente din Europa afiseaza o prevalenta a deficitului atentional cu hiperkinezie la 2-3 % (Steinhausen et al., 1998; Steinhausen, 2003). Acelasi autor indica faptul ca introducerea in DSM-III si DSM-IV a diferentierii intre deficitul atentional fara hiperkinezie (ADD) si deficitul atentional cu hiperkinezie (ADHD) a condus la o inflatie a prevalentei in diagnosticul tulburarii. Datorita acestei modificari, studiile epidemiologice americane afiseaza prevalenta la 9-16% (Faraoane et al., 2003).

    Evolutia tipica pe parcursursul inaintarii in varsta este de diminuare, stergere a simptomelor motorii, dar de pastrare a deficitului atentional. Tocmai datorita acestui fapt este deosebit de important sa se intervina prin terapie educationala si psihologica pentru a compensa deficitul de atentie si dificultatile de invatare aferente, pentru ca mai apoi sa-l ajute pe copil cum sa gestioneze atentia.

    ADHD nu se vindeca, dar se amelioreaza. Abordarea terapeutica trebuie sa fie multimodala pentru a fii cat mai eficienta. Consecintele ADHD-ului netratat sau prost tratatpot fi tulburarea de opozitie / de conduita, depresia, abuzul de substante (Guevara,2001), rata crescuta de accidente (NIMH, 2006, Guevara, 2001, Barkley,1993, DiScala, 1998), sarcini nedorite in adolescenta, dificultati comportamentale si scolare, stima de sine scazuta si rate crescute de suicid ca urmare a depresiei sau dificultatilor interpersonale sau educationale (Nada-Raja, 1997).

Tratamenul multimodal cuprinde:

  • psihoeducatia parintilor si profesorilor;
  • trainingul parental si interventii comportamentale in familie;
  • interventii comportamentale la gradinita si scoala;
  • terapia cognitiv-comportamentala a copilului ( inclusiv terapie neuropsihologica cum ar fi traininguri pentru memoria de lucru);
  • farmacoterapia (psihostimulantele fiind de electie) (Rowe, 2004).

    Unii copii cu ADHD ar putea necesita consiliere pentru a-i ajuta sa faca fata stimei de sine scazute, demoralizarii, sa faca fata dificultatilor de relationare.
    Copiii cu ADHD prin simptomatologia specifica devin stresori familiali fara voie, la care se asociaxa, satisfactii scazute in viata, dispozitie negativa si stres marital crescut.
    Abordarile psihologice ale problemelor mentale sunt cognitiv-comportamentale si interpersonale.











Copyright 2010 A.S.M.C.
Toate drepturile rezervate
Web Design by Free Templates Online